Suntem construiți pentru cuplu

Articol preluat din revista Psychologies. Mulțumim.

Un cuplu este un… proiect. O relatie ce trebuie permanent alimentata. Cum? Iata cateva raspun­suri si sfaturi ale unui experimentat psihoterapeut de cuplu, Augustin Cambosie.

Psychologies: De ce anume depinde „alchimia” dintre doi oameni?
Augustin Cambosie: Intr-adevar, cam despre alchimie este vorba. Daca ar fi sa compunem o ecuatie ideala a atractiei am avea nevoie de doua elemente. In primul rand avem nevoie de ceva comun, ceva pe care sa se poata construi o relatie.

Pentru ca puntile intre doua persoane nu se pot construi decat pe ceva comun. Apoi avem nevoie de ceva care sa nu se potriveasca. Asta pentru a avea sare si piper in acea relatie, elementul de noutate. Insa este foarte greu sa gasim matematic elementele care sa intre in aceasta combinatie. Si e greu sa spui ce ar trebui sa aiba doi oameni in comun si ce ar trebui sa-i diferentieze. Cred ca cei doi ar trebui sa aiba in comun in primul rand niste coordonate socio-culturale.

Din experinta mea clinica si din cea de viata pot sa spun ca e foarte greu ca doi oameni, din doua culturi diferite sa faca un… „deal”. Ei pot face un pseudo-contract de cuplu daca reusesc sa faca abstractie de diferentele lor culturale. E greu ca unul sau altul sa-si nege originea, sau sa renunte la caracteristicile sale culturale personale.

De ce anume depinde intelegerea dintre doi parteneri?
Daca pornim de la un principiu general, as spune ca oamenii se pot intelege pentru ca a fi intr-un cuplu e o necesitate biologica si umana. Suntem construiti pentru cuplu. Nu suntem construiti sa fim singuri ci pentru a ne realiza ca fiinte sociale. Intelegerea mai depinde de acel nivel socio-cultural comun despre care vorbeam. Asadar intra in ecuatie setul de interese si de motivatii comune, apoi o diferenta de varsta biologica in limite rezonabile (in sociologie se vor­beste despre „generatia biologica”, adica diferenta de maximum sase ani). In psihologie, statistic (sunt si exceptii) o relatie optima are loc in interiorul acestui decalaj de cel mult sase ani.

Daca diferenta este mai mare de sase ani intervin modificari importante de istorie personala si de istorie culturala in care cei doi au trait. De exemplu, daca eu, ca barbat matur, ma pot simti atras fizic de o domnisoara de 18 ani si pentru o perioada ne putem petrece timpul impreuna in mod agreabil, relatia are toate sansele sa se degradeze cand eu vad ca ea se simte mai bine la discoteca, iar eu cu prietenii de varsta mea, acasa.

Ce anume ne influenteaza in alegerea partenerului?
E o poveste lunga si complicata. Se spune, si eu personal sunt convins de justetea acestei afirmatii, ca noi nu suntem liberi in momentul in care ne alegem partenerul de viata. Conditionarea noastra pleaca din atitudinea pe care o avem fata de propria copilarie, de relatia cu parintii. Alegerea partenerului la maturitate va fi una in care incercam sa corectam ceva care nu ne convine in propria istorie. Daca relatia mea cu mama a fost una buna, nu m-am simtit abandonat, vitregit de prezenta ei afectiva, la maturitate eu voi incerca sa perpetuez aceasta achizitie si partenera mea va fi aleasa astfel incat eu sa regasesc acelasi context afectiv.

Daca relatia cu mama a fost problematica, daca m-am simtit insuficient iubit, voi incerca sa indrept inconstient acest lucru in relatia cu o partenera care sa nu ma faca sa simt ce am simtit pentru mama. Numai ca toate acestea se produc in inconstient. Daca suntem intrebati „de ce il/o iubesti pe…” raspundem foarte plat„ pentru ca e frumoasa, inteligent/a” etc. Dar de fapt acolo se intampla o „alchimie” inconstienta pe care noi nu o putem controla. Iar ce nu putem controla este destinat, prin definitie, hazardului.

E nevoie de o „minune” mare pentru ca totul sa mearga bine. Sunt doua dinamici inconstiente diferite ce incearca sa supravietuiasca impreuna. Dar oamenii pot construi aceasta „minune”. E vorba de gasirea unui fond comun de adevaruri fundamentale pentru a functiona in doi. Avem nevoie pentru acesta de principii. De morala, de sapte ani de acasa, de religie, de ce nu? Mai e nevoie si de ceea ce psihologii numesc „rezistenta la frustrare”. Cu alte cuvinte trebuie sa putem numara pana la zece pentru a bloca o reactie impulsiva nascuta din orgoliul sau narcisismul nostru lezat intr-o situatie oarecare. Daca trecem de acest moment (neacceptand orice, desigur), relatia poate supravietui.

Si dragostea?
Supravietuirea unui cuplu in sensul discutat de mine modifica un pic notiunile folosite in limbajul comun. Inclusiv notiunea de dragoste. Pentru ca nu mai este vorba despre ea de la un punct incolo. Dragostea este acel fenomen de inceput cu mai multe conotatii fiziologice decat psihologice. Dupa aceasta etapa se instaleaza o obisnuinta, in sensul bun, nu cel de „rutina“, care face necesara prezenta celuilalt.

Disparitia dorintei e un semn ca exista probleme. Problemele pot apartine cuplului sau unuia dintre cei doi.

Exista personalitati cu adevarat incompatibile care fac dificila supravietuirea cuplului?
Da, exista personalitati incompatibile, datorita unui egoism structural al fiecaruia. Ele nu pot forma un cuplu decat daca acesta le ofera ceva lor si numai lor. Nu au dimensiunea sacrificiului. Pentru ca orice cuplu impune niste sacrificii. E vorba de o negociere permanenta de principii, atitudini. Nu vorbesc insa aici des­pre cuplurile „mioritice” care supravietuiesc datorita unor conjuncturi de genul: „avem doi copii si nu putem divorta din cauza lor”, de parca acei copii sunt in afara conflictelor. Eu sunt adeptul despartirii intre persoanele care nu se inteleg. Asta pentru ca fiecare are dreptul la o alta sansa.

Ingmar Bergman definea cuplul drept „o camaraderie sincera si o sexualitate sanatoasa”. Are sexul un rol important intr-un cuplu de cursa lunga?
Are rolul cel mai important. Este alt lucru pe care nu ne place sa-l recunoastem. Noi suntem fiinte bio-psiho-sociale. Asadar avem si o zestre instinctuala! Oamenii au tendinta sa ignore partea de biologie. Avem doua tipuri de instincte: agresive si sexuale.

Sexul este motivul principal care face posibila o legatura de cuplu. Daca nu imi place o femeie fizic, daca nu sunt atras de ea, nu am nici o sansa sa o cunosc pentru ca imi lipseste aceasta motivatie primara, cea sexuala. Batranii spun ca multe conflicte se rezolva in pat. Asta pentru ca sexul are si functia de igiena psihica, de descarcare a tensiunilor. Sexualitatea e ca o oala cu aburi, daca blochezi supapa, explodeaza.

Ce inseamna disparitia dorintei?
E semn ca exista niste probleme. Depinde de la caz la caz daca problemele apartin cuplului sau doar unuia dintre cei doi. Dorinta este un act psihic cu o foarte mare labilitate. Ea poate sa dispara daca doar unul dintre parteneri are o problema sau daca in ansamblul sau cuplul are probleme. Femeile au nevoie de un preludiu mai lung, nu neaparat sexual, de acel „romance“ pentru a intra intr-o dispozitie sexuala. Daca femeii nu-i este oferit acest preludiu si ea doar „isi face datoria“ va acumula frustrari, si asta nu e de bun augur pe termen lung. Mai exista si situatia in care dorinta exista din partea unuia, dar cuplul in ansamblu nu creeaza acele conditii in care dorinta sa se implineasca. Atunci, instinctiv, cautam in alta parte.

Adulterul e o solutie disperata?
Adulterul este ceva explicabil si motivabil. Chiar daca nu e o solutie si nu este o scuza.

Anumiti oameni au tendinta de a da numai peste parteneri care nu le corespund. De ce?
Pentru ca inconstientul lor cauta ceva ce le scapa de sub control. Eu pot cauta inconstient sa indrept un esec sentimental anterior, de exemplu. Sau foarte multe femei se indragostesc de cate un barbat care bea, crezand ca dragostea lor foarte mare pentru el il va determina pe el sa nu mai bea.

Realitatea e alta insa. Desi lucrurile par sa se amelioreze pentru o perioada, el „nu se lasa”. Femeia aceea are de fapt ceva de demonstrat ei insesi. Ea vrea inconstient sa-si confirme ca este suficient de importanta pentru el, mai importanta decat o dependenta psihofiziologica asa cum este alcoolul, drogul etc. Este o lupta in care se foloseste de partener pentru a-si demonstra importanta proprie. Si este o lupta, repet, inconstienta, necontrolabila. E greu sa lupti cand controlezi foarte putin din proces; dar si mai greu este sa castigi…

Cand copiii vin pe lume ca sa salveze un cuplu, avem doua victime, adultii, si o a treia, copilul

Cum se poate evita repetarea esecului?
Primul raspuns ar fi: sa ne cunoastem mai bine. Cum? Prin terapie. Numai prin terapie. Nu cred in „iluminarile subite”, autoanalize, lecturi sau alte chestii facute pe cont propriu. Asta nu e decat amatorism si nu are eficienta.

Sa fi fost bunicii nostri parteneri mai fericiti?
Notiunea de fericire e foarte relati­va si are un inteles conjunctural istoric. Fericirea, acum 100 de ani, consta in faptul ca o domnisoara ajungea „sa se marite bine”, sa aiba siguranta zilei de maine. Si atunci se punea problema iubirii, desigur, dar tendinta era mai curand sa se respecte normele societatii.

De ce nu toti reusesc sa ramana intr-un cuplu?
In primul rand, nu toti au dorinta de a avea o viata de cuplu. Mai ales de cuplu „long term“. Majoritatea considera ca e frumos sa mai copilareasca. Mai acumulam experienta, mai intram in alt cuplu etc. Apoi, dupa ce ai fost toata viata „fluturas“ (indiferent de sex) e mai greu sa ai rezistenta la frustrare. Si mai faci si comparatii: pai, mi-a fost mai bine acum doua relatii, sexual imi era mai bine, cealalta se intelegea mai bine cu mama, a treia gatea mai bine… Trebuie multa rabdare si maturitate. E greu sa atingi acest prag daca te preseaza societatea sa-ti gasesti neaparat un partener. In Romania actuala exista o presiune serioasa asupra fetelor, sa se marite. Dar constat ca, incet- incet, aceasta presiune incepe sa se relaxeze la mai multe niveluri.

Cum ati defini „cuplul sanatos”?
Drept o minune. Dar, atentie, minunile exista. In jurul nostru. Eu vorbesc de doua persoane care au fost suficient de mature, fiecare pe cont propriu si impreuna, incat sa poata construi ceva. Si am vazut destule asemenea cazuri.

Augustin Cambosie, formator în cadrul noilor noastre cursuri de formare în psihoterapie integrativă organizate de Asociația de Psihoterapie Integrativă și Psihologe Clinică, este psihoterapeut (certificat european), psihanalist la Centrul național de acupunctură și homeopatie București, formator în psihoterapie psihanalitică, membru fondator al Asociației Romane de psihoterapie psihanalitică, membru în Comitetul Ştiinţific AMSR, precum și membru in Consiliul de Conducere al Fundației „Sigmund Freud pentru Romania” din anul 1990.În 2014 a publicat cartea „Românii la psiholog” – Editura Trei.