Bursieri APIPC

Începând cu anul 2022, APIPC acordă „Bursa Cristian Petrescu” unui absolvent APIPC al formării de bază în psihoterapie integrativă, care obține la examenul final media cea mai mare. Beneficiarul acestei burse are posibilitatea să urmeze gratuit un număr de 150 de ore de supervizare în psihoterapie integrativă, în cadrul Asociației.

Bursier 2022

În ceea ce mă privește, formarea în psihoterapie integrativă, în cadrul Asociației de Psihoterapie Integrativă și Psihologie Clinică Iași, a însemnat descoperirea “drumului către mine”.

Am așteptat cu bucurie și nerăbdare fiecare curs, întâlnirea cu fiecare dintre formatori, formatori de la care îmi reamintesc cu mare drag, acum când scriu, o întrebare, un mesaj, un gând, un îndemn.

bursier petrescu

Îmi amintesc cu mare drag  de doamna Magda Luchian (“Ce bucurii ai avut până acum de la viață?”), de doamna Carmen Lovinescu (“Eu arunc sămânța, la unii dintre voi se va prinde/ va încolți, la alții- nu, ceea ce  însemnă că nu e pregătit terenul”). De domnul Cristian Petrescu (“Orice experiență naște o competență!”), de domnul Lucian Negoiță (“Ce faci când ești în iad? Continui să mergi. Nu te oprești!”). De domnul Octavian Bivol (“Orice cuvânt rostit se transformă într-o vibrație care, odată trimisă în Univers, se propagă și se întoarce la persoana care a rostit cuvântul.”). De doamna Gabriela Hum (“Nici dacă… nu… , nici dacă…, nu…”) și amintirile pot continua.

Pe toată perioada formării, mi-am dedicat timpul pregătirii mele profesionale și am parcurs propriul drum de auto-cunoaștere.

Și bucuria a fost de nedescris când, după finalizarea examenului de absolvire, am aflat că sunt primul absolvent care primește  bursa creată în amintirea OMULUI și PROFESIONISTULUI Cristian Petrescu. Un OM de care îmi aduc aminte cu drag, respect și recunoștință pentru tot ceea ce a dăruit: cunoștințe, valori și perspective.

Iubesc meseria de psihoterapeut, iubesc oamenii, iubesc a înțelege, iubesc rezultatele și  știu că “am găsit drumul” către mine și către profesia potrivită mie.

Daniela Luca  • Psihoterapeut integrativ

Bursier 2023

Asociatia de Psihoterapie Integrativa si Psihologie Clinica (APIPC) este locul in care am decis sa ma formez in calitate de psihoterapeut sub indrumarea unor formatori de mare valore. I-am ales pentru ca traiesc cu convingerea ca sunt oameni de buna si rara calitate, personal si profesional. Le multumesc pentru impactul adus de aceasta formare in viata mea personala si profesionala. Sunt ferm convinsa ca APIPC este locul in care putem construi impreuna ceva cu reala semnificatie pentru comunitatea noastra si pentru beneficiarii serviciilor noastre.

bursier petrescu

Andreea Negruti • Ph.D. Psychologist, Integrative Psychotherapist